KENIA Kianjiru AA, 250g

Cafea proaspăt prăjită

Produs indisponibil


Gramaj: 250g
Măcinătură: boabe
Profil prăjire: espresso și alternative

Țară de origine: Kenia
Regiune: Kianjiru, Kirinyaga
Altitudine: 1800 m
Soiuri: SL28, SL34, Ruiru 11
Metodă de procesare: spălată / uscată la soare
Note de degustare: citrice, roșii uscate, caramele
Punctaj SCA: 88.5

Localitatea Kianjiru este situată în regiunea Kirinyaga, aflată pe înaltele platouri centrale ale Keniei. Stația de procesare este una din cele 12 care formează cea mai mare cooperativă din Kenia, Baragwi Cooperative Society, înființată în anul 1953.
Stația se află într-o zonă frumoasă, împădurită și fertilă, înconjurată de mii de fermieri care practică o agricultură de subzistență și pe lângă cafea cultivă cartofi, banane, mango și avocado. Altitudinea medie a loturilor de teren este de aproximativ 1800 m, factor care influențează pozitiv profilul aromatic deosebit al acestor cafele. Avantajul major al acestor terenuri este solul foarte bogat în nutrienți, creat din cenușa vulcanului stins Mount Kenya. Soiurile cultivate în zonă sunt în principal SL28, SL34, Ruiru 11, Batian și SL28 altoit pe Ruiru, acesta din urmă combină rezistența la boli a Ruiru 11 cu profilul aromatic deosebit al SL28.
Cu o vastă experiență la activ, managerului stației, Margaret Myeri Melambiri, a reușit să producă loturi foarte bune în ultimii ani, investind mult în construcția de paturi înălțate metalice, care sunt mult mai longevive decât cele din lemn.
Procesarea este cea tipică în Kenia, decorticarea se face cu utilaje dotate cu discuri, de la care se transportă cafeaua acoperită cu mucilagiu prin canale speciale cu ajutorul curenților de apă, proces care ajută la o sortare inițială în funcție de densitate, apoi se fermentează uscat aproximativ 24 de ore, după care se spală în alte canale pline cu apă, unde se realizează încă o sortare (boabele mai puțin dense plutesc și sunt eliminate). Cafeaua în pergament se depozitează într-un bazin și se înmoaie în apă rece alte 24 de ore, proces prin care apar în boabe anumiți aminoacizi, responsabili pentru aromele unice ale cafelelor Keniene. Pergamino se distribuie pe paturi înălțate într-un strat subțire și este lăsat să se usuce la soare timp de 11-14 zile.

Fișa de prezentare a cafelei [pdf]

Cafea de specialitate 100% arabica, crescută cu grijă într-o zonă precis delimitată geografic, atent culeasă, procesată, selecționată și proaspăt prăjită, în loturi mici, specific originii și metodei de procesare.

Livrare națională prin curierat rapid, în termen de 1-3 zile. Costul de transport și ramburs este de 15 lei*. Sau, dacă comanda ta este în valore de minim 200 lei, îți oferim transportul gratuit*. Cool, nu?

* valabil doar pentru comenzile trimise pe teritoriul României.

Dorim să fii mulțumit pe deplin de cafeaua ta proaspăt prăjită. Astfel, acest produs beneficiază de serviciul de garanție a satisfacției, în condițiile descrise aici. Cu plăcere!