Originile cafelelor

de specialitate din oferta noastră

Brazilia

Brazilia este de departe cel mai mare producător de cafea la nivel mondial – în 2010 a produs 48 095 milioane saci de cafea, mai mult de o treime din producția globală. Cafeaua a fost introdusă în țară la începutul secolului 18. Legenda spune că în 1927 guvernul brazilian a trimis un soldat neînfricat – Lt. Col. Francisco de Melo Palheta – să aducă pe furiș semințe de cafea din Guiana Franceză, sub pretextul medierii unui conflict de frontieră. Se spune că locotenentul a sedus-o pe soția guvernatorului, care a recurs la un gest viclean, dăruindu-i un buchet înțesat cu puieți de arbore de cafea, în cadrul unei cine oficiale de rămas bun.

Cam două milioane de hectare din suprafața țării sunt acoperite de cafea, din care vasta majoritate (peste 70%) este varietatea Arabica. O mare parte din aceasta este destinată marilor prăjitori multinaționali și este cunoscută sub denumirea simplă de „Santos” (după portul din statul Sao Paulo de unde este îmbarcată – nu este o regiune cultivatoare). Totuși, Brazilia produce și câteva microloturi cu adevărat excepționale, dovedind că nu doar producătorii la scară mică pot obține cafea de specialitate.
La fel ca și în India, clasa de mijloc prosperă din Brazilia a stimulat o creștere rapidă a pieței locale. Consumul a crescut cu aproximativ 5% pe an și Brazilia ar putea în curând să depășească Statele Unite și să devină cel mai mare consumator de cafea din lume.

Principalele regiuni cultivate sunt Sul de Minas, Matas de Minas, Cerrado, Chapadas de Minas, Mogiana, Espirito Santo, Paraná și Bahia. Aici se cultivă un număr impresionant de varietăți precum Bourbon, Mondo Novo, Icatú, Catuaí. Fermele variază ca mărime de la mici plantații de familie, având mai puțin de 10 hectare, la proprietăți uriașe care depășesc 2000 de hectare – unele dintre cele mai mari proprietăți produc pe cont propriu mai multă cafea în fiecare an decât întreaga producție a Boliviei.
Din punct de vedere istoric, o mare parte din cafeaua cultivată în Brazilia a fost procesată utilizând metoda spălării. Însă lucrurile se schimbă, metodele uscată natural și decorticată (pulped natural) și uscată natural (dry) sunt din ce în ce mai utilizate. Aceste procedee sunt utilizate pentru a intensifica diferite caracteristici ale cafelei și pentru a evidenția diferite particularități. Unele plantații mari își procesează cafeaua prin toate metodele pentru a sublinia perspectivele contrastante ale unei cești.

Asociația Cafelei de Specialitate din Brazilia (BSCA) lucrează atât la nivel internațional cât și la nivel local pentru a ridica atât standardele cafelei braziliene cât și ale agriculturii cafelei. La nivel internațional, aceasta promovează cafeaua braziliană de foarte bună calitate și ajută cultivatorii să atingă standardele exigente ale cumpărătorilor de cafea de specialitate din lumea întreagă. La nivel local, BSCA conlucrează cu fermele pentru a îmbunătăți continuu practicile durabile privind cultivarea și pentru a asigura asistență socială muncitorilor.

Sezonul de vârf al recoltărilor variază în diferite părți ale Braziliei (în general între lunile mai și septembrie) și cafeaua care provine din noile culturi este livrată pe parcursul unei perioade de câteva luni, în intervalul octombrie-aprilie.

Populație: 206,44 milioane

Suprafață cultivată cu cafea: 2.302.000 hectare

Columbia


 Columbia se întinde între colțul nordvestic al Americii de Sud, cu porturi atât către oceanul Atlantic cât și cel Pacific.

Întinsă în jurul nordvestului Americii de Sud, Columbia se bucură de deschidere atât către oceanul Atlantic cât și către Pacific. Marcată de păduri tropicale și munții Anzi, Columbia se mândrește cu numeroase plantații de cafea.

Cafeaua se întrepătrunde cu istoria țării încă de dinaintea expansiunii producției din anii 1870 însă prețurile scăzute, profitabilitatea redusă înregistrată de fermieri împreună cu vremea proastă și răspândirea bolilor plantei de cafea au dus la scăderea drastică a producției. În ultimii ani aceasta a cunoscut o revenire, în special datorită încurajării producțiilor de calitate, prin prețuri mai bune pentru fermieri.

Cafelele în Columbia sunt în general produse de către mici fermieri, cafe-și procesează singuri recoltele. Aproximativ 60% din producția totală provine de la ferme cu suprafețe de cultivare sub 5 hectare.

Regiunile principale producătoare de cafea sunt Huila, Antioquia și Tolima.

Cafeaua este recoltată de-a lungul întregului an.

Populație: 49,12 milioane

Suprafață cultivată cu cafea: 770.000 hectare

Costa Rica

Costa Rica are o lungă tradiție în exportul cafelei verzi de calitate superioară care datează de la mijlocul secolului nouăsprăzece, când cafeaua era transportată pe cale maritimă în Anglia. Nu mai departe decât anul 1880, cafeaua de specialitate era de-abia înțeleasă, producția din Costa Rica fiind în mare măsură amestecată, nefiind diferențiate tipurile SHB (strictly hard bean) de HB (hard bean).

În zilele noastre, Costa Rica a răspuns dorinței exportatorilor de a avea o mai mare trasabilitate și conduce mișcarea „micro fermelor”, care permite ca un lot să fie identificat ca provenind dintr-o anumită fermă sau parcelă. Multitudinea și diversitatea micro-climatelor întâlnite în regiunile cultivatoare din această țară mică, situată înspre extremitatea sudică a istmului Central American, furnizează o bogăție de caracteristici distinctive ale aromelor. Acestea sunt determinate de varietatea boabelor, latitudine, altitudine, tipul solului, ploi și variații ale temperaturii. Se cultivă numai Arabica, iar plantațiile de Robusta sunt interzise prin lege. Cele mai răspândite varietăți cultivate sunt Caturra, Catuai, Villa Sarchi, Geisha, Bourbon și Villalobos.

La fel ca și în țările învecinate din America Centrală, cafeaua este cel mai frecvent procesată prin metoda spălării, deși o parte este uscată natural. Mai recent, „procedeul de semi-spălare” – o metodă cu apă mai puțină similară cu metoda braziliană prin care cafeaua este decorticată și uscată natural – începe să fie tot mai utilizat datorită cererii cumpărătorilor, în special a celor din Japonia.

Cele 8 regiuni cultivatoare principale pot fi definite astfel:

Tarrazú (33% din producție)
Altitudine: 1200 – 1700 m
Această bine-cunoscută regiune tradițională produce soiuri de cafea cu aciditate foarte ridicată, dar rafinată, caracteristică datorată solului favorabil și altitudinii, dar și metodei spălării, proces prin care se îndepărtează o mare parte din zaharuri și se amplifică aciditatea.

Western Valley (25% din producție)
Altitudine: 1200 – 1700 m
Această regiune produce probabil cele mai desăvârșite soiuri de cafea din țară și reprezintă una dintre cele mai noi regiuni în care se cultivă cafea. Soiurile de cafea din acestă zonă au fost foarte bine puse în valoare de către câștigătorii licitațiilor din cadrul „Cup of Excellence”, datorită muncii deosebite desfășurate de către multitudinea de micro-ferme. Acest fapt a permis acestor soiuri premiate să fie păstrate și răspândite în continuare. O mare parte din varietățile Villa Sarchi și Villalobos este cultivată în această regiune.

Central Valley (15% din producție)
Altitudine: 1000 – 1200 m
Plantațiile de cafea din această regiune sunt unele dintre cele mai bătrâne din Costa Rica, dar dispar rapid datorită presiunii exercitate de populație și de dezvoltarea industrială. O anumită varietate de Bourbon se mai cultivă încă în Central Valley.

Tres Rios (2% din producție, în scădere)
Altitudine: 1000 – 1650 m
Această regiune din nordul capitalei San Jose dispare rapid și multe ferme de cafea cedează presiunii economice și vând dezvoltatorilor imobiliari dornici să construiască noi locuințe.

Brunca (20% din producție)
Altitudine: 800 – 1200 m
Regiunea produce, la cele mai mari altitudini, o cafea de specialitate de calitate superioară, dar cea mai mare parte a producției este HB (hard bean) și este cultivată în cooperative mari care promovează comerțul echitabil (Fairtrade).

Restul de 5% din cafeaua cultivată în Costa Rica se găsește în Guanacaste, Orosi și Turrialba la altitudini mai mici, de aproximativ 600 – 900 m.

Cafelele sunt recoltate în perioada decembrie-martie și trimise între lunile aprilie-iulie.

Populație: 4,57 milioane
Suprafață cultivată cu cafea: 93.000 hectare

Ecuador

Cafeaua a ajuns târziu în Ecuador. În zona Manabi, aceasta a ajuns în 1860 iar în anii următori producția de cafea a început să se răspândească în întreaga țară. Exporturile au început din 1905, prin portul Manta.

După ce în 1920 bolile au răvășit culturile de cacao, fermierii s-au orientat înspre cafea. Până în 1970 cafeaua era principalul produs exportat de Ecuador. Între timp, acesta a fost înlocuit de banane și de creveți.

Regiunile principale de cultivare a cafelei sunt: Manabi, Loja, El Oro, Zamora Chinchipe și Galapagos.

Populație: 16,14 milioane

El Salvador

Cafeaua a fost produsă comercial pentru prima dată în El Salvador în 1850. Foarte repede aceasta a devenit apreciată de către fermieri.
Aceasta a jucat un rol important în economia țării constituind principalul bun de export. În 1880 El Salvador era a patra țară ca volumul de produție anual de cafea.

Cei din El Salvador s-au orientat de la cultivarea indigo-ului înspre creșterea cafelei. Pentru creșterea indigo-ului aveai nevoie de un anumit teren care era sub influența unei elite. Nu toți fermierii aveau acces la aceste pământuri. În schimb cafeaua nu era așa pretențioasă, și terenurile pentru creșterea acesteia erau mai ușor accesibile.

Cafeaua a jucat un rol important în creșterea infrastucturii , dezvoltarea autostrăzilor, a porturilor, și a clădirilor publice.

Până înainte de războiul civil calitatea avea prioritate. Însă varietalurile sălbatice (Heirloom) au fost înlocuite de altele care produceau o cantitate mai mare de cafea.

Cafeaua din El Salvador are un potențial să fie foarte dulce. În ultima perioadă accentul pe calitate a început să redevină o prioritate pentru anumite ferme.

Infrastructura țării care este pusă la punct ajută la o identificare ușoară a fermelor, și a metodelor de procesare. Acest lucru influențează pozitiv dezvoltarea microloturilor care sunt dulci și complexe din punct de vedere al aromelor.

Populație: 6,134,000
Multiplu de saci de 60 kg produși în 2013: 844,000

Etiopia

Etiopia produce unele dintre cele mai excepționale și mai dramatice soiuri de cafea care există în lume. De la notele luminoase de bergamotă și flori ale cafelei Yirgacheffe, la notele fructate ale cafelei Harrar, aceste arome unice au început recent să obțină prețurile pe care le merită pe piețele de export. Procesele umede și uscate utilizate le conferă acestor cafele caracteristicile distinctive. Lunile de vârf ale recoltărilor sunt octombrie și decembrie.

Se cultivă doar cafea Arabica, dar varietatea soiurilor individuale – multe încă neidentificate – și volumul mare, de aproximativ 350 000 tone anual, fac prin comparație, ca producția cumulată din Kenya și Tanzania să pară insignifiantă. Regiunile principale în care se cultivă cafea de specialitate sunt Harrar, Limu, Djima, Yirgacheffe și Sidamo. O mare parte din producția țării este concentrată în jurul regiunii Djima, cu toate că aceasta este o cafea de calitate comercială. Etiopia se bazează masiv pe cafea ca fiind o sursă importantă de venituri și reprezintă aproape 10% din veniturile aferente exporturilor. Aproximativ 15 milioane de etiopieni sunt angajați în industria de cafea a țării. Există puține ferme mari și 90% din cafea este cultivată de mici cultivatori.

Etiopia este una dintre puținele țări cultivatoare care și consumă o mare parte a propriei producții pe plan intern. Alte țări în această situație sunt Brazilia, Columbia, India și Republica Dominicană. Până în decembrie 2008, cultivatorii puteau să-și vândă cafeaua direct pe piețele de export, dar acest lucru a fost reglementat, iar dificultatea de a determina proveniența precisă – un aspect fundamental al cafelei de specialitate - a reprezentat o frustrare imensă pentru cumpărătorii de pe piețele de consum.

În aprilie 2008, Bursa de Mărfuri din Etiopia (ECX) a înființat o platformă pentru comercializarea culturilor nediferențiate, cum ar fi grâul, porumbul, susanul și fasolea. Ulterior și cafeaua a fost adusă sub acest acoperiș, parțial pentru a permite guvernului să încaseze o parte din profiturile rezultate din această cultură.

La sosirea sa în cadrul ECX, cafeaua este reambalată și apoi clasificată în conformitate cu profilul ei, orice informație referitoare la proveniență fiind efectiv pierdută în acest punct.

Cu toate că această intervenție nu duce la o scădere a calității – din contră, ar putea să rezulte o combinație mai bună și mai consistentă – și ar putea să contribuie la asigurarea unor prețuri mai mari pentru cultivatori, categorisirea cafelei doar în funcție de gust înseamnă că, extrem de important, cumpărătorul nu poate localiza cultivatorul cafelei, cooperativa sau regiunea. Acesta este aspectul care îi supără pe cumpărători, din moment ce caracteristicile regionale au devenit un criteriu definitoriu al cafelei de specialitate.

În acest moment, aproximativ 90% din întreaga recoltă de cafea a Etiopiei este vândută prin intermediul ECX și doar în cazul cooperativelor mari se fac excepții. Importatorii și prăjitorii continuă să insiste pe lângă ECX pentru asigurarea unei transparențe mai mari, cu speranța că trasabilitatea va putea fi în curând restabilită și cultivatorii individuali care produc cafea de o calitate excepțională vor primi recunoașterea pe care o merită.

Actualizare 2018: Începând cu acest sezon, fermierii au din nou permisiunea de a selecta și vinde loturi individuale, această decizie permițându-le să obțină prețuri mai mari pentru loturile cu un nivel calitativ superior.

Guatemala

Cafeaua a ajutat la accelerarea economiei țării timp de peste 100 de ani. Astăzi există aproximativ 125 000 de producători de cafea, iar cafeaua rămâne unul dintre principalele produse exportate, reprezentând 40% din totalul veniturilor generate de exporturile din agricultură.

Cafeaua îmbracă aproape întreaga suprafață a Guatemalei și este cultivată în 20 din cele 22 de departamente ale țării. Aproximativ 270 000 de hectare sunt acoperite de cafea și aceasta este aproape în totalitate (98%) cultivată la umbră. Cafeaua este aproape exclusiv Arabica și este cel mai adesea procesată prin metoda spălării. Principalele varietăți sunt Bourbon, Maragogype, Tipica, Caturra, Catuaí, Catucaí, Pache și Pacamara.

Guatemala beneficiază de altitudini mari și de un număr de 300 micro-climate unice, precipitațiile fiind constante, iar solurile bogate în minerale.

Încă de la începutul anilor 1990, Anacafé (Asociacion Nacional del Cafe) a depus eforturi deschizătoare de drumuri pentru a defini regiunile producătoare de cafea în funcție de profilul acesteia, de climat, sol și altitudine. Ca rezultat al acestui proiect ambițios au fost identificate în Guatemala 8 regiuni distincte cultivate cu cafea SHB (strictly hard bean) – valea Acatenango, Antigua Atitlán, Cobán, platoul Fraijanes, Huehuetenango, Nuevo Oriente și San Marcos.

Sezonul principal în care se recoltează durează din decembie până în martie și poate să continue până în aprilie în cazul altitudinilor mai mari din Huehuetenango, iar expedierea se face în perioada aprilie-iulie.

Mulți cred că în Guatemala cafeaua a fost introdusă de către iezuiți prin 1750, cu toate că există dovezi ale consumului de cafea în țară din 1747.

La fel ca în El Salvador, cafeaua a devenit mai importantă după introducerea vopselurilor chimice, și cererea de indigo a scăzut.

Guvernul a pus la dispoziția fermierilor materiale educaționale pentru  a stabili corect prețul și calitatea produsului. În 1868 Guvernul a impărțit un milion de semințe de cafea, un efort suplimentar pentru a stimula această industrie.

Până în 1880 cafeaua constintuia 90% din exporturile țării.

Cafeaua din Guatamela este caracterizată printr-o zonă largă de arome: de la cafea foarte ușoară până la foarte dulce și complexă, înspre cafea mai intensă spre ciocolată.

Cafelele din Guatemala sunt caracterizate de altitudine prin următoarele zone:
„prime” : crescute până la 750 - 900 m
„extra prime” ; crescute între 900 - 1,050 m
„semi hard bean” : crescute între 1,050 - 1,220 m
„hard bean HB” : crescute între 1,220 - 1,300 m
„strictly hard bean SBH” : crescute peste 1,300m.

Populație: 15,438,000
Multiplu de saci de 60 kg produși în 2013: 3,143,000

Mulți dintre fermierii din Guatemala au propriile lor stații de procesare, lucru care ajută la transabilitatea loturilor.

Honduras

Cultivarea arbuștilor de cafea în Republica Honduras a început la sfârșitul secolului al 19-lea. În timp ce în alte țări plantațiile de cafea erau numeroase la acea vreme, în Honduras erau foarte puține la număr. Solurile, climatul și condițiile din regiune sunt aceleași cu cele din Guatemala, Nicaragua sau Costa Rica. Unul dintre marile dezavantaje ale zonei a fost lipsa mijloacelor de transport dar și a drumurilor greu accesibile către coastă.


Din punct de vedere istoric, în Honduras, cafeaua împreună cu bananele s-au situat pe primul loc la exporturi, iar până în 2014/2015 țara a devenit cultivatorul de top al Americii Centrale și numărul 7 în lume, cu un număr de peste 5 milioane de saci din soiuri Arabica. Până în prezent, aproape toate producțiile din Honduras au ajuns pe piața comercială, iar țara a fost renumită în primul rând ca exportator de cafele comerciale cu preț scăzut. De-a lungul anilor 1990, în timp ce vecinii săi din America Centrală au devenit cunoscuți pentru producerea de loturi de  calitate ridicată, Honduras a regresat în ceea ce privește producția cafelelor de specialitate. Relieful țării avea fără îndoială condițiile necesare unui grad calitativ ridicat, cu soluri fertile, microclimate potrivite și cu majoritatea fermelor situate la peste 1000 m altitudine. Totuși, lipsa infrastructurii de procesare și a controlului calitativ a dat țării o reputație proastă în privința calității cafelei. Un alt element care a afectat producția de cafea a fost uraganul Mitch în 1998, când furtuna a distrus mai bine de 80% din agricultura țării.


La sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 a fost introdusă o taxă pentru exportul de cafea, lucru care a ajutat la înființarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din zonele cultivate, dar și a metodelor de procesare.

Prin urmare, astăzi, mai mult de 100.000 de familii din Honduras sunt implicate în producția de cafea.

Honduras se luptă cu un climat destul de ploios, cu precipitații abundente și de lungă durată, uscarea recoltei fiind o problemă majoră pentru mulți producători, fructele de cafeaua fiind predispuse la o fermentare excesivă. În schimb, producătorii sunt încurajați de IHCAFE să folosească sere, cunoscute ca "domuri" sau solarii pentru a-și usca loturile de specialitate.


Țara a fost împărțită în șase regiuni bine definite. Fiecare regiune deține propriul laborator de testare a cafelei, sponsorizat de IHCAFE, oferindu-le agricultorilor și  un serviciu gratuit de evaluare. Aceste șase regiuni principale sunt, la rândul lor, împărțite în diferite microregiuni, delimitate prin zone geografice și profilurile de ceașcă.


Copán, nord-vest la granița cu Guatemala și El Salvador
1.000 - 1.500 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: noiembrie - martie
Soiuri: Bourbon, Caturra, Catuai

Marcala-Montecillos, sud-vest
1200 - 1600 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: decembrie - aprilie
Soiuri: Bourbon, Catuai, Caturra, Pacas

Opalca, nord-vest
1.100 - 1.500 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: noiembrie - februarie
Soiuri: Bourbon, Catuai, Typica

Agalta tropical, nord și est
1.300 - 1.950 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: decembrie - martie
Soiuri: Bourbon, Caturra, Typica

Comayagua, centru-vest
1.000 - 1.500 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: decembrie - martie
Soiuri: Bourbon, Caturra, Typica

El Paraíso, sud-est
950 - 1.950 de metri altitudine
Sezonul de recoltare: decembrie - martie
Soiuri: Catuai, Caturra

Kenya

Cultivarea cafelei a fost introdusă în Kenya de către britanici în jurul anului 1900 prin intermediul Etiopiei. Agricultura rămâne motorul principal al economiei, încadrând în câmpul muncii aproximativ 75% din populație și contribuind la 50% din exporturile țării (dominate de cafea și ceai).

În prezent, principalele regiuni cultivate sunt situate în regiunea montană centrală din Kenia, pe platoul înalt din nordul și nord-estul capitalei Nairobi, pe versantul sudic al muntelui Kenia, aflat în nord, pe colinele submontane ale munților Aberdare la vest. Cea mai mare parte a cafelei din această țară (aproximativ 55%) este produsă de peste 600 000 de mici proprietari, organizați în câteva sute de cooperative. Restul producției din țară este realizată de proprietăți medii și mari, iar o mare parte dintre acestea au propriile unități de procesare umedă sau uneori și uscată.

În Kenya se cultivă doar Arabica. În anii 1950, mai mulți hibrizi de la Laboratoarele Scott, care au avut un succes deosebit, au fost introduși și au înlocuit în mare fondul original de French Bourbon adus în Kenya din țara vecină Etiopia. Cei mai cunoscuți sunt SL (Scott Laboratory) 28 și SL34 – acestea sunt varietăți de Bourbon și îi conferă Kenyei consistența distinctivă și notele fructate de coacăze negre și vin pentru care este renumită. Situarea țării la ecuator îi permite să aibă două recolte pe an – recolta principală din noiembrie până în decembrie și o recoltă secundară din aprilie până în iunie. Cafeaua este de obicei complet spălată, apoi uscată la soare pe site înălțate – adesea cunoscute sub denumirea de „paturi africane”.

Industria cafelei în Kenya este organizată în jurul unui sistem săptămânal de licitații deschise, reglementate de guvern, care datează din 1934. Acest sistem transparent a stabilit o ierarhie a prețurilor bazată pe calitate, cu loturi de calitate superioară care atrag prețuri mai mari. Licitațiile, care au loc la Bursa de Cafea Nairobi, sunt în general considerate a fi cel mai transparent sistem de determinare a prețului și de distribuție pentru cafea verde de calitate superioară din întreaga lume a cafelei, și a fost o inspirație pentru modelul licitațiilor din cadrul “Cup of Excellence”. Există adesea o competiție acerbă pentru cele mai bune loturi, în special cele care provin din state și cooperative mai cunoscute, și pentru boabe clasificate în categoria AA. Clasificările, totuși, reprezintă o simplă măsură a mărimii boabei, nu a toleranței defectelor (AA este clasa 17/18, AB este clasa 15/16 cu o toleranță de 10% sub clasa 15).

Înainte de fiecare licitație, mostre din fiecare lot sunt distribuite celor aproximativ 50 de exportatori licențiați – sau „membri” – ai Bursei de Cafea Nairobi unde sunt degustate și, de cele mai multe ori, trimise clienților acestora. După selecție, un agent licitează în favoarea exportatorului, pentru a asigura loturile necesare.

La sfârșitul anului 2006, noua legislație a permis ca vânzările de cafea să fie direct negociate între producători și cumpărători – până în acest moment platforma de licitare fiind obligatorie. Acest nou sistem, cunoscut ca „a doua fereastră”, a fost rezultatul presiunii exercitate de câțiva fermieri și cooperative, care susțineau că sistemul licitațiilor încurajează existența unui lung lanț de intermediari care reduc veniturile fermierilor. Totuși, susținătorii licitațiilor sunt de părere că licitația promovează un mecanism de stabilire a prețului extrem de eficient – corupția la nivel de management al cooperativei fiind adesea bariera reală dintre fonduri și producători.

Guvernul a licențiat peste 30 de agenți de marketing independenți cărora li se permite acum să vândă cafea verde direct cumpărătorilor străini, trecând peste sistemul de licitații. Până la această schimbare din 2006, toată cafeaua kenyană licitată a fost vândută prin intermediul a trei agenți de marketing, care solicitau de la producător un comision pentru serviciile prestate. Acești noi licențiați trebuie să îndeplinească anumite condiții înainte de a li se acorda licența, inclusiv standarde de depozitare și o garanție bancară pentru a se asigura că fermierii sunt plătiți.

Astăzi, mulți dintre micii fermieri din Kenya încă trebuie să-și croiască o cale directă spre piața internațională, cu toate că această situație se schimbă treptat. Între timp sistemul de licitații continuă să funcționeze în paralel, este deschis tuturor producătorilor și încă reprezintă modalitatea prin care aproximativ 90 – 95% din cafeaua din Kenya este vândută.

În cele din urmă, ar trebui să subliniem că atunci când se face o achiziție prin intermediul sistemului de licitații, poate fi dificilă obținerea informațiilor referitoare la proveniența precisă a cafelei. Situația se schimbă pe măsură ce piața din Kenya – atât prin intermediul licitației cât și prin cel al noilor agenți de marketing licențiați – se adaptează nevoilor și solicitărilor prăjitorilor de cafea de specialitate și ale clienților acestora.

Mexic

Se spune că prima dată cafeaua a ajuns și a fost cultivată în Mexic la sfârșitul anilor 1700. A fost introdusă de spanioli, care au adus cu ei arbuști din Cuba și Republica Dominicană.

Cu toate acestea, mulți ani mai târziu industria cafelei a început să se dezvolte și să-și exporte constant produsele, iar aste se întâmpla pe la sfârșitul anilor 1800.

În această perioadă cafeaua mexicană a fost cultivată aproape de granița cu Guatemala, situație care a generat dispute în rândul agricultorilor, conflict rezolvat de-a lungul timpului de investitorii europeni, care au achiziționat terenuri pe care le-au cultivat, aplicând strategii de dezvoltare pe termen lung.


Abia în secolul XX mulți mici fermieri au început să cultive arbuști de cafea în mod serios, răspunzând astfel unei cereri pe piața externă care constituia o oportunitate viabilă de a obține venituri. De-a lungul anilor piața cafelei a crescut semnificativ, Mexicul devenind unul dintre cei mai mari producători de boabe de cafea procesate ecologic din lume. În anul 2000 țara a produs 60% din cantitatea totală de cafea certificată ecologic la nivel mondial.


Datorită locației sale ideale, între oceanele Pacific și Atlantic, țara a beneficiat de cele mai bune condiții pentru cultivarea arbuștilor, care aici înfloresc de trei sau de patru ori în fiecare an. Potrivit AMCAFE majoritatea arbuștilor, în jur de 40% sunt cultivați în zone de pădure la altitudini mari și medii.

Ca și în multe alte țări, cafeaua din Mexic este comercializată și exportată printr-un sistem cooperativ, care aduce agricultorii împreună și le asigură cel mai bun preț posibil pentru loturi. În ciuda începuturilor sale fragmentate, piața cafelei din Mexic s-a extins semnificativ, în sezonul  2011/12 țara a produs aproximativ 5,6 milioane de saci de boabe la 69 kg, exportând 52% din acestea.


Ca pondere în economia totală a țării veniturile din cafea reprezintă doar 0,26%, unele dintre cele mai de succes state producătoare de cafea, Oaxaca, Veracruz, Puebla și Chiapas, producând 90% din cantitatea totală, cu un impact semnificativ asupra economiei locale.

Aceste patru state produc cafea cu profil aromatic și gustativ foarte diferit, cea din Oaxaca amintește de ciocolată cu lapte și migdale, în timp ce boabele din Veracruz sunt foarte dulci, cu note de alune prăjite. În Puebla cafeaua are gusturi fine de nuci și caramel, iar în Chiapas notele de degustare adesea întâlnite sunt de ciocolată neagră și cireșe.

Panama

Producția de cafea din Panama este minusculă în comparație cu unele dintre cele mai mari țări producătoare de cafea. În sezonul 2013/14, țara a exportat numai 45.000 de saci, o cantitate mică având în vedere că există ferme în Brazilia care produc singure acestă cantitate. Cu toate acestea renumele ei în industria de specialitate depășește cu mult oferta cantitativă, aspect care se datorează în mare parte faptului că este casa soiului mult râvnit Geisha / Gesha. În plus, cei mai buni producătorii ai țării au dezvoltat și perfecționat metode de procesare unice, cum ar fi procesări uscate similare cu cele din vinificație și oferă numeroase loturi excepționale.



Istoria cafelei panameze a început pe la sfârșitul secolului 19, atunci când imigranții europeni s-au stabilit în zonă, aducând cu ei cafea. Provincia Chiriqui, valea lunii în limba popoarelor indigene care locuiau odinioară în această regiune, este situată în extremitatea vestică a țării și a fost prima zonă cultivată cu cafea. În prezent sunt trei zone principale producătoare de cafea, la o altitudine cuprinsă între 1.000 și 1.600 de metri, Boquete fiind cea mai veche și cea mai cunoscută. O altă zonă este Volcán, situată pe pantele abrupte de sud-vest ale vulcanului Barú. Renacimiento este cea de a treia și mai puțin cunoscută zonă din cauza poziției sale greu accesibile.

Factorii cei mai importanți care au contribuit la calitatea cafelei, în special pentru zona Boquete și Volcán, sunt transportul foarte bine organizat, infrastructura metodelor de procesare, prin stațiile performante de spălare și decorticare uscată. Relieful din Panama este destul de unic, cu zone montane și soluri vulcanice bogate în nutrienți, formând împreună diferite microclimate pe întreg teritoriul țarii. Vânturile suflă peste munți, pe partea de nord, formând o ceață fină numită ”bajareque”, care acționează ca un uriaș aer condiționat, oprind maturarea cireșelor de cafea și contribuind, în cele din urmă, la cești dulci și complexe.



Potrivit USDA, producția din Panama a scăzut în mod constant de la circa 200.000 de saci pe an la mijlocul anilor 1990, până la 95.000 de saci în 2014/15, din care se exportă puțin sub jumătate. Cu toate acestea, multe dintre cele mai importante ferme ale țării sunt în plină dezvoltare. Solul vulcanic din Panama, altitudinea și condițiile climatice oferă un mediu propice pentru producerea cafelei de specialitate. Într-adevăr, datorită acestui mediu ideal și a standardelor înalte pentru calitate, fermierii au ales să planteze soiuri cu profiluri aromatice deosebite, cum ar fi Caturra, Typica, Bourbon, Catuai, San Ramon și bineînțeles Geisha, care a ajutat la plasarea țării pe hartă când vine vorba de cafea de specialitate.

Unul dintre principalii factori care creează entuziasmul din jurul cafelei panameze este această atenție la detalii pe parcursul întregului proces, de la culegerea fructelor și întreținerea fermelor, până la procesare. Producătorii de cafea din Panama sunt bine cunoscuți pentru producția de loturi mici, acest lucru rezultând atât din dimensiunea relativ mică a fermelor individuale, cât și din prețul final al cafelelor pe care le primesc fermele.



Soiul sinonim cu calitatea excepțională este Geisha, care are o origine etiopiană și a fost adus pentru prima dată în Panama de la punctul de cercetare agricolă CATIE din Costa Rica în 1963 de către Pachi Serracin (cunoscut sub numele de Don Pachi), cu speranța că soiul este rezistent la rugină (”leaf rust”, ”roya”), boală ce afectează frunzele culturilor de cafea din America Centrală.

Încercările timpurii de a crește acest soi deosebit, care se dezvolta atât de bine la altitudine ridicată, nu au avut succes, însă în urma plantării arbuștilor la altitudini joase, unde rugina era cel mai probabil să apară, s-a obținut o cafea foarte slabă calitativ. Soiul a căzut în dizgrație câteva decenii, deși unii arbuști au supraviețuit la câteva ferme din Costa Rica și Panama, cireșele obținute au fost amestecate împreună cu restul soiurilor și astfel aroma lor distinctivă a fost pierdută.

Numai în 2004 Geisha a fost "redescoperită" atunci când ferma panameză Finca Esmeralda a izolat producția de copaci Geisha și a intrat în competiția de cafea de la ”Taste of Panama” din acel an. Lotul Geisha nu numai că a câștigat, dar profilul său extraordinar, similar cu cel al cafelei excelente din Etiopia Yirgacheffe, a fermecat complet degustătorii de cafea. De atunci Panama a fost cunoscută pentru o Geisha / Gesha de o calitate superioară, datorită inspirației și sprijinului acordat altor fermieri de către echipa de la Finca Esmerelda.

Din punct de vedere istoric dar și actual, Panama este cunoscută pentru că a atras investitori din întreaga lume, care au venit să-și plaseze capitalul în ferme de cafea. Este o investiție atrăgătoare nu numai datorită gustului delicios al cafelei pe care o oferă climatul, ci și datorită peisajelor naturale uimitoare. Cu toate acestea, investițiile amenință și industria cafelei de specialitate, deoarece prețurile terenurilor cresc și noile dezvoltări se extind în mediul rural, crescând astfel presiunea asupra fermelor de cafea.

Papua Noua Guinee

Cultivarea cafelei este motorul economiei în Papua Noua Guinee, implicând anual 2,5 milioane de persoane, aproape jumătate din populația țării. Cafeaua este principala sursă de venit pentru mulți fermieri, țara exportând anual aproximativ 1 milion de saci de cafea.


Cultura arbuștilor de cafea a fost introdusă în Papua Noua Guinee (PNG) la sfârșitul secolului al XIX-lea având legătură directă cu istoria colonială a țării. Se spune că a fost plantată pentru prima dată în țară de către Emma Coe Forsayth sau "Regina Emma", așa cum ea a fost cunoscută de coloniștii germani, o femeie de afaceri de origine mixtă, americană și samoană. Emma ajutată de cumnatul ei Richard Parkinson, botanist german, aveau în proprietate plantații mari de cocaină și de cocos în cartierul Kokopo, provincia East New Britain (ENBP), iar odată cu plantarea acestora au cultivat și cafea.

Prima recoltă oficială a cafelei a fost înregistrată în anul 1890, într-un raport realizat de  guvernul colonial. În  anul 1897, aproape 20 000 de arbuști de cafea Arabica au fost plantați în ferma cunoscută cu numele "Variarata", aproape de ceea ce este acum un parc național, în afara portului Moresby. Până în 1901 ferma a început să exporte în Australia, obținând prețuri între 4 pence și 10 pence per kilogram.

 

Deși au avut mare succes pe piața comercială, majoritatea arbuștilor au fost plantați pentru experiment. Doar în anii 1920 s-au făcut eforturi considerabile în vederea creșterii producției. Soiul cel mai răspândit a fost Robusta dar în 1928 a fost plantat pentru experiment și soiul Arabica, plantat la departamentul de agricultura al guvernului colonial din Wau, Morobe. În 1931 cultura a fost vândută antreprenorului german, Carl Leopold Bruno Wilde. El a redenumit ferma Blue Mountain Coffee și a început să își dezvolte producția atât pentru consumul intern cât și pentru export. Din această fermă provine multă cafea produsă în zonele Highlands din PNG.


De la ferma Blue Mountain, cafeaua a fost transportată într-o stație de cercetare colonială din valea Aiyura, în zonele Highlands de Est. De-a lungul anilor, stația distribuia boabe de cafea în toate zonele muntoase, condițiile climatice și solul fiind propice pentru dezvoltarea sa. Producția comercială de cafea în PNG a crescut considerabil în anii de după război, între 1951 și 1965, suprafețele plantate de cafea au crescut de la 147 ha la 4.800 ha, o creștere de peste 3000%. Cu toate acestea, deși PNG mai are la dispoziție terenuri multe, plantarea arbuștilor de cafea în zonele muntoase a deschis industria fermierilor mici, care au transformat PNG într-una dintre cele mai importante țări producătoare de cafea la nivel mondial. În prezent, micile ferme reprezintă cel puțin 85% din cafeaua cultivată în țară, majoritatea cultivând Arabica (95% din producția țării) la altitudini de peste 1.500 de metri.



Ca și în alte zone montane, lipsa infrastructurii de bază, cum ar fi drumurile și accesul limitat la formare au fost impedimente care au limitat producția în țară mulți ani. Coffee Industry Corporation Limited (CIC), comisia de cafea a PNG, a lucrat pentru a reglementa o industrie durabilă, de calitate și a furniza servicii de cercetare. Acest lucru a dus la creșterea generală a calității cafelei în ultimii ani și a participării crescânde a PNG pe piața de specialitate.

Peru

În Peru, cafeaua a fost introdusă la mijlocul secolului al 18-lea prin vecinul său Ecuador și a fost exportată abia la sfârșitul secolului. Producția a crescut considerabil pe la începutul secolului 20, țara fiind îndatorată față de Guvernul Britanic, îi înapoiază ca rambursare peste două milioane de hectare de teren, sub numele de ”Țara Peruană”. În perioada respectivă, un sfert din acest teren a fost folosit în scopuri agricole, incluzând și cultura arbuștilor de cafea. La început cafeaua a fost cultivată pe terenuri mari, care aparțineau unei elite bogate, în cea mai mare parte europeană, dar pe măsură ce muncitorii migrau din alte zone, cum ar fi platourile înalte, pentru a asigura forța de muncă necesară în aceste ferme, au început să cultive propriile terenuri, deoarece suprafețele disponibile erau vaste.



După cel de-al Doilea Război Mondial companiile britanice au părăsit țara, iar cultivarea cafelei a fost continuată de acești mici producători. Tendința a fost întărită în anii 1950-1960, deoarece guvernul peruan s-a angajat în reforma agrară și a încurajat cultivarea cafelei ca parte a unui plan de dezvoltare socio-economic. Plan care, adaptat bine agriculturii de dimensiuni reduse, a dus la o schimbare a producției de cafea în interiorul țării, producătorii mici fiind responsabili pentru majoritatea producției de cafea din țară.

Dictaturile militare, de la începutul secolului al 20-lea până la mijlocul lui, au susținut acest profil prin colectivizarea parțială a producătorilor țării, cu siguranță una dintre singurele moșteniri bune ale epocii. Între anii 1970 și 1980, în cadrul sistemului de volume stabilit conform acordului internațional privind cafeaua (ICA), profiturile au fost canalizate cu succes înspre cooperativele de cafea susținute de stat, care au fost responsabile pentru exportul a 80% din producție. Bineînțeles, cea mai mare parte a profitului a fost pusă în vistieria guvernului, satisfacția a fost mare, dar îmbunătățirile structurale în domeniu au fost puține.



Politicile de ajustare structurală Fujimori, din anii 1980, au erodat în continuare autonomia și dezvoltarea urbană, acestea ducând la o criza economică majoră. Criza care a urmat a lovit destul de tare cultura arbuștilor de cafea, de altfel toate zonele agricole au fost afectate. În producția de cafea a existat o slabă investiție de capital și forță de muncă, iar mulți fermieri s-au mutat din mediul rural în cel urban, relativ mai sigur, ceea ce a dus la descompunerea rețelelor comerciale, deja slăbite.

La mijlocul anilor 90 această tendință descendentă a fost inversată de trendul "etic" al cafele,i dezvoltându-se un interes sporit pentru cafeaua de specialitate.

Rețelele de "Solidaritate", au favorizat în mod echitabil cafeaua certificată ecologic generând o explozie a producției de cafea în țară, în ciuda prețului foarte mic din trecut. Terenurile cultivate cu arbuști, au crescut de la 163 mii hectare în 1995 la 215 mii hectare până în 2005. Cu excepția Braziliei, Peru este singura țară din America Latină care a mai crescut producția în respectiva perioadă a prețurilor scăzute. Importurile cafelei de specialitate, inclusiv cafeaua certificată ecologic, au început în 1997 și au crescut treptat, contribuind la statutul actual al țării, ca al șaptelea cel mai mare producător din lume. Cu toate acestea, în 2013/14 și 2014/15, exporturile au scăzut cu peste 40%, iar producția cu 30%, datorată în mare parte bolii ”ruginii” frunzelor arbuștilor de cafea, având un impact major în producție. O mare parte din cafea este cultivată fără pesticide sau fungicide.



Peru este, în prezent, cel mai mare exportator de cafea ecologică din lume, cu aproximativ 90.000 de hectare certificate organic. Acest lucru s-a datorat în primul rând, lipsei resurselor pentru investiții în îngrășământ și fertilizanți chimici. În jur de 223 000 de familii peruane au produs aproximativ 425 000 de hectare din producția de cafea, iar alte 300 000 de persoane sunt implicate în industria cafelei. Producția rămâne centrată în regiunea Cajamarca, în nordul țării, unde jumătate din toată cantitatea de cafea din țară este cultivată aici. Soiurile cele mai des cultiva sunt Typica și Caturra.

Astăzi producția cafelei în Peru este la scară mică, fermele având dimensiuni medii, de sub trei hectare. Odată cu acestă structură inevitabil au apărut dificultăți specifice acestei etape cum ar fi accesarea de credite pentru investiții și o slabă gestionare a etapelor de procesare. Cooperativele au ajutat producătorii să atenueze riscurile și să aibă acces la resursele esențiale pentru transportarea recoltei. În prezent o mare parte din cafeaua din Peru este colectată de la ferme mici, apoi comasate înainte de a fi procesate și comercializate prin intermediul acestor cooperative, cele mai mari dintre acestea reprezentând 2.000 de fermieri și 7.000 de hectare. Deși multe dintre aceste cooperative au pus un accent deosebit pe îmbunătățirea procesării, încă se simte nevoia unui efort mai susținut în acest sens. Acest context în producție și calitate, împreună cu lipsa infrastructurii existente, a dat țării o reputație defavorabilă. Cu toate acestea un sfert din cafeaua din Peru este cultivată la altitudini cuprinse între 1200 și 2000 de metri, având 28 de microclimate.

Țara are un mare potențial de îmbunătățire a identității regionale a cafelei și de a dezvolta o trasabilitate mai bună a cafelei de specialitate, iar câțiva mici producători deja reușesc să obțină cafele excepționale.

Rwanda

Situată aproape în centrul continentului african, Rwanda este o țară cu un pământ fertil, muntoasă și compactă. Oficial este țara cu cea mai densă populație a continentului, fiind locuită încă din epoca fierului. Majoritatea populației de 11 milioane de locuitori este rurală, iar aproximativ 90% din ruandezi lucrează în agricultură, mare parte din această activitate fiind pentru subzistență.


Cafeaua a fost adusă în țară de coloniștii germani în 1904, însă creșterea producției comerciale a crescut mult mai târziu, în anii 1930 sub conducerea belgiană. Obiectivul principal al guvernul colonial belgian a fost acela de a acoperi o suprafață cât mai vastă cu arbuști de cafea, situație care a generat o producție ridicată, dar de o calitate slabă, iar acest fapt a constituit o capcană la vremea respectivă pentru mulți producători din țară. Timp de mulți ani Rwanda a avut renumele de producător de cafea de calitate foarte joasă, iar în timpul crizei economice, a turbulențelor politice din anii ‘80 și a genocidului din 1994, producția de cafea a fost aproape uniformizată.


Este considerată una dintre cele mai stabile țări din regiune, economia sa crescând cu o medie anuală de 7-8% din 2003. Producția de cafea, exporturile de ceai și turismul, au fost factori-cheie în dezvoltarea economică.


Creșterea economică a avut loc datorită sprijinului puternic al guvernului pentru sectorul cafelei, a normelor comerciale care facilitează exportul, a investitorilor internaționali, a diferitelor ONG-uri dar și a companiilor private care au investit în acest sector.


Spre deosebire de Africa de Est, Rwanda nu are proprietăți mari, cea mai mare parte a cafelei sale este cultivată de aproximativ 400.000 de fermieri mici și familiile lor. Majoritatea dețin mai puțin de un sfert de hectar de teren, suprafața totală a producție ridicându-se la 42.000 de hectare. Aproape întreaga producție de cafea din Rwanda este Arabica, 95% este unul din soiurile Bourbon. Acest lucru este strict supravegheat de guvernul țării, care controlează introducerea soiurilor pentru a proteja piața.


În termeni de specialitate, Rwanda este un producător mic, însă cu un potențial extraordinar când vine vorba de calitatea cafelei. În ciuda sprijinului guvernamental și a celui internațional, industria țării se confruntă cu dificultăți mari afectând productivitatea cafelei. Vârful a fost recolta în sezonul 2003/2004 cu aproape 450 000 de saci dar începând cu 2013/14 numărul lor scăzând la 250.000. Această scădere bruscă a fost în principal din cauza bolilor și a dăunătorilor care au afectat puternic arbuștii de cafea. Țara a încercat să promoveze soiului Red Bourbon pentru export, unele prăjitorii și importatori au fost probabil speriați de apariția defectului de "cartof" care a afectat puternic regiunea. Producători din Rwanda au fost nevoiți să facă investiții mari în stațiile de spălare, procesare și sortare, pentru a se asigura că boabele afectate sunt îndepărtate înainte de decorticarea uscată.

Multe stații de spălare noi au apărut începând cu 2001, permițând cooperativelor și grupurilor locale să proceseze personal și să le vândă cumpărătorilor internaționali la prețuri mai ridicate. La sfârșitul anului 2013, țara avea 220 de stații de spălare. Înainte de multiplicarea acestor stații de spălare, norma din Rwanda era ca fermierii mici să vândă cireșele unui intermediar, piața fiind dominată de un singur exportator, prețul fiind mai puțin flexibil.


Transportul cafelei întâmpină mari dificultăți, boabele din Rwanda trebuie mai întâi trimise la peste 1.500 km spre Mombasa, Kenya sau în Dar-es-Salam, Tanzania, proces care implică de obicei costuri mai ridicate decât transportul final din Africa către Europa.

Tanzania

Mai puțin cunoscuta Tanzanie produce aproape aceeași cantitate de cafea anual ca și vecina sa mult mai celebră, Kenia.Boabele de cafea Arabica au fost aduse pentru prima dată în țară din Insula Réunion și au fost plantate în regiunile Bayamoyo și Mogoro, aproape de Dar Es Salaam.


După primul război mondial Tanzania (la acea vreme Tanganyka) devine colonie britanică, cafeaua fiind introdusă și în zonele de vest ale țării, dar producția rămâne limitată. Odată cu obținerea independenței în 1961, una dintre principalele strategii economice ale noului guvern a fost creșterea producției. Multe ferme mai mari au fost naționalizate și au ajuns să fie conduse de stat prin cooperative. Sistemul nu a fost deloc eficient, nici rezultatele economice cele scontate. Ulterior a fost introdusă democrația multipartită, industria fiind liberalizată, luând în mare forma pe care o are și azi. Recuperarea a fost una lentă și opinia generală este că nici în prezent nu și-a atins adevăratul potențial în ce privește cafeaua de înaltă calitate.


Arbuștii de cafea sunt cultivați în aproape toate regiunile muntoase ale țării. Multe soiuri de cafea sălbatice sunt încă descoperite, cea mai recentă fiind Coffea Kihansiensis din munții Udzungwa. În principalele zone de creștere Mara, Kilimanjaro, Ruvuma, Mbeya, Kigoma, Arusha, Manyara, Bukoba și Kagera sunt cultivate atât Arabica, recoltată în iulie-decembrie și procesată în stare umedă, cât și Robusta recoltate în aprilie-noiembrie și procesate prin metoda naturală.


Economia Tanzaniei este bazată în mare parte pe agricultură, oferind locuri de muncă pentru aproximativ 90% din forța de muncă disponibilă, și reprezintă aproape 85% din exporturi, cafeaua fiind pe locul al doilea după tutun. Majoritatea cafelei este cultivată de către mici producători, cu parcele în jur de 5 hectare, ei obținând aproape 90% din întreaga recoltă a țării, restul aparținând cooperativelor. 75% din volumul producției este Arabica. Astăzi, aproximativ 450.000 de proprietari cultivă cafea pentru un nivel de trai mai bun, iar aceștia susțin la rândul lor alți 4,5 milioane de membri ai familiilor celor care lucrează în ferme. Datorită profilului producătorului tipic, sustenabilitatea industriei este pusă la încercare, iar pentru a rezolva aceste probleme specifice TCB a elaborat o strategie adoptată în 2001 și revizuită în 2012, care se concentrează pe creșterea producției cafelei de înaltă calitate, la aproximativ 100.000 de tone până în anul 2021, ceea ce ar însemna ca la momentul respectiv cel puțin 70% din cafeaua produsă în Tanzania să fie plasată pe piețele de specialitate. De asemenea, ca o extensie a acestui obiectiv, a fost înființat Institutul de Cercetare a Cafelelor din Tanzania, TaCRI, având două obiective principale, îmbunătățirea mijloacelor de trai ale fermierilor și dezvoltarea în continuare a unei industrii de cafea durabile, profitabile și prospere. Ca parte a acestor obiective, institutul și-a propus să replanteze cei 200 de milioane de arbuști de cafea din întreaga țară cu soiuri îmbunătățite.